Publicat de: ultimulunicorn | mai 20, 2022

‘Personal space’ și tot ce implica el

Eu cred în ideea de ‘personal space’. Dar se pare ca unii înțeleg altceva prin asta, bine pana la urma fiecare înțelegem altceva din aproape orice, asta e alta poveste – însă revenind la chestia cu spațiul personal pe care eu îl înțeleg atât fizic – ala de 80 cm sau cât e el printre oamenii civilizați, deși se pare ca în fiecare cultura difera puțin definiția lui, cât si virtual sau la nivel verbal. Adică nu îmi veni asa cu familiaritati peste mine când nici nu ne spunem pe nume, sau sa aștepți dezvăluiri din partea mea. Mno.

Eu cred în el și tin la el. Adică spațiul meu – dacă nu îți permit eu sau relațiile dintre noi – ai face bine sa nu cotropesti ce consider eu ca e spațiul meu – cu intimități în gesturi sau vorbe care sa ma facă sa ma simt inconfortabil.

clar fiecare e în grad diferit deschis la public. Ar trebui sa observam și sa apreciem în ce măsură celalalt e dispus sa lase sa ii fie depășit spațiul asta, zic.

cum zicea Marin Sorescu? Ar trebui pus un prag la întrarea în fiecare suflet, sa nu intram încălțați. As adauga și neinvitati.

deci ma deranjează puțin gesturile , fie ele și de grija și… afecțiune poate sincera – habar n am – dar fără preaviz sau perioada de acomodare.

cred ca nu îmi pac surprizele. Și într un fel toate surprizele îți cam invadează liniștea și spațiul ala… sa i zicem confort zone deși cred ca acolo e despre dinăuntru în afara și nu invers.

cred ca ajunge pt azi. Mai e puțin pana la birou…

PS. Zilele astea e în tara. Cel puțin asa mi a dat de veste. Acum sunt curioasa: o sa ne vedem? Ar trebui sa fac eu un gest? Am făcut destule zic. Asa ca am sa stau cuminte. Sa vad. Ok, asta clar tine de confort zone ala.

întrebarea rămâne.


Răspunsuri

  1. Pudibonderia este refugiul fricii si orice cutume culturale care afecteaza autenticitatea apropie respectiva cultura de fosilizare, diluandu-i si frustrandu-i valorile. Maratonul, atletismul, luptele la sol sunt dinamice, pentru ca fiecare din ei participa (sau poate participa), in timp ce luptele de gladiatori sunt statice, pentru ca exista „ei” si „noi”. Si iaca asa, orice imperiu incepe sa se pravaleasca odata cu ideea de „safe space” (nu am zis personal space).

    Ai spus anterior ca aduci o luminita. Tragica soarta scriitorului, atunci, sa traiasca mizerie multa pentru a aduce lumina putina in vietile altora, daca aduce, pentru putin timp, pana este uitat, denaturat, iar cartile ii sunt arse.

    Dar hei, nimeni pana la Tine nu s-a mai martirizat spunand ca o face pentru societate. E ceva super original si absolut unic.
    Tu nu aduci o lumina pentru altii. Nici eu. Noi spunem doar povesti pline de zarva si de furie, care nu inseamna nimic, si mai suntem si idioti (asa grait-a Bardul).

    Nici nu vorbeam de societate. Daca spui „Berbecii au coarnele scurte”, incepi sa simti cum ale tale cresc? Sau cum scad? La prima confruntare, vei spune ca era normal sa pierzi, pentru ca asa au berbecii, coarne scurte…

    Mi se pare mult mai misto, decat sa scrii despre, sa traiesti despre. Sa traiesti despre ceea ce scrii. Sa nu explici, pentru ca risti sa fii inteleasa gresit si criticata de toti prostii (vezi exemplul de fata). Mai bine sa scrii pentru a stii ce ai de facut. Si apoi sa faci.

    „cred ca nu îmi pac surprizele” – incepe sa se vada luminita. Orice faci, e o brutalizare si un vandalism. Orice schimbare e o violenta, iar a trai implica un proces de continua schimbare, de violentare. Apoi stare si gata.

    Samuraii erau considerati pictori desavarsiti. Dar foloseau o singura culoare. Rosu.

    • aia cu luminița echivala cu o nota optimista pe care o dau scrierilor mele. nu am spus nicicând ca o fac pt societate! *&^%$#@!”
      o fac pt Mine, ca sa ma simt mai bine si ca așa am Eu chef! ok? nu m-am pretins nici înțelept, nici artist… sunt un om cu bune si rele, si toate ale mele..
      Tu ești prea poetic pt mine. nu ma iau in coarne cu tine.
      Rosu – e si culoarea mea. atât.

      • Okey Dokey, carevasazica o faci pentru tine (revenim la tine). Dar, in procesul de a-ti pune singura drum de fier prin tunel si a aprinde si o luminita la capat, regizezi mai multe restrictii si o singura oportunitate. Nasoala afacere. Pe de alta parte e greu sa traiesti fara manuscris in fata. Fara sa fingeruiesti didascaliile, sa le silabisesti cand ti se usuca buzele de necunoscut.
        E periculos…

        Si totusi, uneori traim fara manuscris. De egzemplu, cand sarim cu parasutele!

        „Poetic” e noul „filozof”? Cand eram mic, familia si „prietenii” imi spuneau ca sunt prea „filozof”. Bine, bine, evident ca o spuneau ironic, dar am auzit-o de atatea ori, din surse diferite, cu tinte diferite (adica nu neaparat eu, mai erau si altii care trancaneau prea mult) si cu conotatii diferite (de multe ori foarte serioase) incat am inceput sa imi fie mila de filosofie… Cu ce a gresit?

        How’s this for poetic: Nu il mai suna, pentru ca acelasi experiment duce la aceleasi rezultate, citeste o poveste de-a mea si, daca iti place (iti va placea), fa-mi onoarea de impartasi o halba de braga cu mine.
        De ce? Ca sa sarim cu parasuta, sa traim fara script, sa deraiem din propriile scenarii despre noi, sa vedem ce iese cand nu stii nimic despre ce poate sa iasa, sa facem experiment nou, sa ne luam in coarne ca doi berbeci.
        Daca si tie iti place filosofia (hei, mie imi place Marin Preda!), atunci sa ne gandim la pariul lui Pascal: daca te risti si nu […] – sigur il stii, iar, daca nu, te las sa il cauti.

        Uite asa! Pentru ca nu facusem gestul nerezonabil pe ziua de azi.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: