Publicat de: ultimulunicorn | septembrie 28, 2022

..in the end, it doesn’t even matter

LP. cam asa.

am ales sa NU ma duc la taiere. pt ca – macar aparent – alegerea este a mea.

corpul meu, capul meu, timpul meu, sanatatea mea, viata mea. adica prefer sa nu ma duc sa ma taie si daca e sa mor, sa mor „pe barba mea”. pana la urma.. ai intalnire cu moartea, acolo unde nu te astepti! dar aleg sa nu fie in spital. sau nu acum.

Copacii mor in picioare! =))) iar daca par nebuna, e pentru ca de fapt sunt. aia imi place la mine. deci.. aleg o alternativa naturista – uleiuri esentiale doTerra – si refuz sa ma las ciopartita.

normal ca au fost si pareri cum ca uleiurile astea sunt mai mult pt relaxare, te pot scapa de un nas infundat sau o durere de cap – dar in niciun caz de fibroame – dar dupa ce am ascultat si am citit, am stat si am cantarit, nu prea mult ca ma grabesc! – fac io cum imi spune inima si fentez internarea si taierea si ce alte neplaceri ar urma sa mai apara in legatura cu procesul asta. financiar o sa ies in minus – sau pe acolo dar tot in minus – fata de daca as fi mers pe burta si m-as fi operat in Elias. mno. la urma urmei – nu exista garantii, nu?!?

evident – mai multi factori au contribuit la luarea acestei decizii, printre care si faptul ca din nou – descopar cat de mica e lumea asta mare, si cum Germania e uneori atat de aproape de inima mea si uite asa..

my choice?

Publicat de: ultimulunicorn | septembrie 23, 2022

borrowed time

am o teorie. io in capul meu. evident ca numai acolo putea sa ia nastere asa idee..

deci. ideea e ca viata mea trebuia sa se termine acum 3 ani, cand am cazut cu tumora aia in cap. de atunci – eu am trait on borrowed TIME. stii expresia?? e, aia!

apreciez enorm – tot ce mi-a fost dat sa traiesc, simt – in rastimpul asta. aici intra mai ales, dar nu numai, trairile pe care le-am avut langa Erica si datorita ei. aleg sa las deoparte experientele cu spitalele mai ales in pandemie dar si dupa.

Au fost exact anii aia de la 3 – la 6 ani, care imi sunt cei mai dragi in materie de dezvoltarea unei fiinte umane. sper sa ma tina minte si sa conteze si pt ea – mai incolo… eu tin minte perioada aia din viata mea ca pe o stare de fericire calda. alaturi de unchiul meu si de iubita lui de atunci, matusa mea de acum – mancam cartofi prajiti pe banda rulanta, ei fiind in studentie nu prea gateau altceva, prima mea „pasiune”, cred ca aveam 5 ani… il chema Adrian, era blond cu ochii verzi si statea pe palier cu mine – la etajul 4 al blocului cu 4 etaje in care mai apoi au stat unchiul si matusa, si au nascut-o pe singura mea verisoara! MMM. mno.

how do you know when it’s your time to go?

deci am iar un fel de intalnire cu moartea. ca nu stiu cum sa-i zic altfel. cum e cand esti programat la operatie – din aia sangeroasa tare, sub anestezie generala.. si din astea?!?

parca am avut un deja-vu cand l-am auzit ieri pe Dr – spunandu-mi verde’n fata stramba (a mea, nu a lui) ca nu exista nicio garantie, nici cum o sa decurga, nici ce o sa scoata – doar fibroame, tot organu’ vatamat… normal ca nimeni, in afara de mine, nu se gandeste la moarte – eu ma gandesc la ea de la 17 ani, sa ne intelegem, deja e tarziu! tata a murit la 50. poate il iau!

Nu exista garantii – decat ca o sa murim pana la urma. cam toti. stiu, gandesc minunat! dar n-am ce face, asta imi vine pe creier. si nu mi-e frica sau ceva – ce-o fi, o fi. dar am asa un sentiment ciudat. nu stiu cum se cheama.

pe 30.09 ma anunta, saptamana e 3 – 7.oct. Pana aici e bine! Spitalul e ala de langa biserica mea preferata din Bucuresti – EliaS. langa liceul meu. mno. Se potriveste. =)))

hai ca nu sunt io singura cu umor din asta, bolnav…

Publicat de: ultimulunicorn | septembrie 21, 2022

AICI, ACUM, din nou

Asta trebuia sa fie LOCUL meu in care sa „ies” si sa strig eu din rărunchi, atunci cand ceva nu mergea cum trebuie in viata mea de zi cu zi. aia normala – printre oameni normali. aia de la birou. unde ma fac ca sunt si eu in randul lumii… dar NU imi iese – 2 din 3 dati!!! *&^%$#@!”

si imi dau seama ca e ceva cu mine. nu cu lumea. si oricat as veni aici sa-mi „urlu” frustrarile, ratacirile, neterminarile.. durerile, off-urile, indigestiile – TOT nu o sa ajung sa ma potrivesc si eu cu mersul lumii.

dar de ce cand imi vine sa ma plang – imi dau seama ca sunt mai multi ca mine decat as crede, si atunci – cu CINE sau CE vreau eu sa ma pun de acord?!? Aia e! ca de fapt EU cu MINE trebuie sa ma impac!!!

si sa nu mai cred ca duc un razboi impotriva lumii. asta e o prostie.

Publicat de: ultimulunicorn | septembrie 20, 2022

Constantine, Constantine…

as in „Constantine2” care se va face, în sfârșit, după…17 ani de la primul film – film pe care încă îmi amintesc cum l am văzut (spre deosebire de multe alte lucruri care mi s-au șters din cap) – deci a fost într-o dimineață la Plaza … eram câțiva în sală, fiind și în timpul săptămânii , așa ca eram practic singura pe un rand pe la mijlocul sălii… țin minte pt ca la faza cu exorcizarea mi se făcuse deja frica și dau sa ma uit în jur după alți oameni – sa le vad reacția… de unde?!? Io și Keanu! ! dar se pare ca asta a ajutat.

Atât de tare mi a plăcut ideea și apoi portretizarea lui „Lou”(cifer) de către Peter Stormare… încât la final ma lecuisem atât de frica mea de întuneric cât și de groaza de diavol – care m-a bântuit de când ma știam…

cumva tratamentul a funcționat invers în cazul asta – antidotul s-a dovedit a fi chiar o porție din „otravă”. Homeopatie se cheamă parca. Da. am verificat! Deci acum abia aștept sa se concretizeze și sa nu fie o parodie… asa cum a fost Matrix 4, care a fost haios el, asa cum s-a lansat de Craciun :)) dar zau nu avea nicio sansa pe langa PRIMUL Matrix – Revenind la Constantine2 – clar, ca impact emoțional nici nu are cum sa se compare cu primul Constantine. Nimic nu se compara cu prima iubire… care în cazul meu chiar se numește Constantin C. Acum avocat prin Constanța:))) asta da CCC.

Hai cu continuarea!!! ca parca vad ca se fac 20 de ani.. si nu stiu cat mai stau pe aici. Or fi filme pe Dincolo?! chiar daca sunt.. nu cred ca se numesc filme, si nu cred ca am sa stau sa le vad pe vreun ecran.

Publicat de: ultimulunicorn | septembrie 11, 2022

S a intamplat!

„Nu plange pentru ca s-a terminat. Bucura-te ca s-a întâmplat!”

Ideea e ca viata e un șir de întâlniri și de întâmplări. Nimic nu durează la nesfârșit. Toate trec… și alte din astea. După soare vine ploaie și invers. Exista sezoane în care ploua din abundență tot asa cum exista și secete. Ca nici prea mult soare nu face bine. Faza e ca nu alegem noi ce și cum. Și nici când. De noi depinde cât de bine și cât de repede ne adaptam! Suntem niște puncte microscopice in the big picture. Cred ca asta e.

asa ca stay calm/ enjoy the ride/ încearcă sa nu aduni prea multe regrete și own your moment. Trece cât ai clipi! Doare puțin, dar trece! Acum e ceea ce contează.

Publicat de: ultimulunicorn | septembrie 2, 2022

Cine sunt eu?

probabil cea mai grea intrebare. am ocolit-o cat am putut. nici acum nu stiu daca sunt in stare sa răspund sincer si complet – sau macar cum trebuie. desi .. ar fi cazul, zic.

in primul rand – sunt mătușa nebuna. cu asta as putea scapa usor :))) dar hai sa nu ne eschivam!

am avut norocul sa am in viata mea – un învățător de aur – Dl Nicolae Marian. Un prof de matematica genial – Ovidiu Constantinescu, o profa de romana grozava – Luminita Bălălău, care ne-a deschis mintile de liceeni aroganti si informatizati la creier, mno.

ok, asta nu spune cine sunt eu – deci hai sa nu o mai dau cotita.

Sunt un om care vrea tare de tot sa fie mai bun, sa fie de folos – pe bune, ma simt minunat dupa ce am facut un gest sau o fapta buna, dezinteresata. de aici am dedus eu ca natura noastra adevarata trebuie sa stea in slujba binelui – din faptul ca – ce bine se simte cand faci Bine, asa, fara motiv. dar iar am gandit ca restul lumii e croit dupa acelasi tipar ca si mine, ceea ce e o idiotenie.. altii se simt al dracului de bine facand rau – vezi hitler, vezi putin. doh. deci asta pica. de la capat.

imi caut drumul – inca il caut.

Mark Twain – a zis „in viata fiecarui om sunt 2 zile importante cu adevarat – ziua in care te nasti si ziua in care descoperi pentru ce.” inca astept ziua descoperirii.

intre timp raman mătușa nebuna care isi cauta directia, care isi pune prea multe întrebări, nu toate corecte. sora, fiica.

prietena execrabila (recunosc la capitolul asta sunt varza), artist neînțeles si neterminat..

imi doream ca viata sa mi-o dea in plex – am scris-o si aici pe undeva.. si uite ca Cineva m-a ascultat. loviturile vin acum in lant.. dar inca mai pot sa rad – de mine, de absurdul situatiei.

daca am un regret – si il am – observ ca prea des ii ranesc pe cei care imi sunt aproape si nu merita. sa mor daca stiu de ce.

sper sa aflu – dupa ce mor. macar sa stiu si eu daca alegerea a fost a mea sau…

Publicat de: ultimulunicorn | august 27, 2022

Tacerea care spune multe

In general – Tacerea spune destule. e un raspuns in sine. dar atunci cand te infasori in ea… cand deja ai renuntat sa mai iti argumentezi pozitia.. oare inseamna ca ti-a ajuns? sau ca e inutil sa mai incerci? e o diferenta subtila aici chiar daca nu rezulta la prima vedere.

Ma simt bine camuflata in tacere. si am scuza perfecta ca sa nu mai sparg linistea din jurul meu – cu cioburile grele ale sunetelor strambe ce razbat dinspre mine cand trebuie sa vorbesc cu ceilalti.

Oare se dau scutiri de la Viata? Eu am primit una temporara – cred ca mi-ar placea s-o prelungesc. de fapt va trebui sa o prelungesc, nu cred ca ma intreaba nimeni daca imi place sau nu. nu asa merg lucrurile.

Uite cum merg lucrurile – am fentat doctorii si controalele o buna parte a vietii – aia care a depins de mine (ca inceputul a fost marcat de vizite la doctor periodice si analize si ace – urat, stiu) – asa ca atunci cand am scapat mi-am zis ca nu mai calc prin spitale de voie si nesilita. mno. fara sa punem la socoteala job-ul, care m-a legat oarecum de spital, cred ca am stiut ca daca incep cu controalele – sigur nu scap basma curata. cine puii mei e sanatos dupa 40?!?

dar ziceam ca TAC. asa ca..

Publicat de: ultimulunicorn | august 12, 2022

A12 si cafea

Am dat peste desenele astea facute in cafea… si le-am luat cu mine, ca sa mai pun niste imagini interesante pe blog.

cum ziceam cand eram mici: „ca sa ma dau mare cu ele”. pentru ca de fapt, desi am crescut/imbatranit – ca asa arata buletinul, tot asta facem. „ne dam mari”! ceea ce inseamna ca tot mici suntem. si cat de mici..

cand ne etalam vacantele sau achizitiile pe /feisbuc/ sau pe la birou, sau prin parcari… pe unde putem, nah. asa si eu. in loc de altceva mai bun, sau in loc de nimik – am zis sa ma laud umpic (imi place mult sa ma laud) asa ca astea sunt:

asta ma duce cu gandul la sezonul 3 din Westworld. sezonul care trebuia/era bine sa fi ramas si ultimul. acum ma uit din inertie/fidelitate.. mno.

asta pentru ca imi plac copacii si pentru ca seamana cu un vis.

iar aici apare chiar si un Unicorn.. deci e un VIS complet! cu de toate. ca o shaorma. sus in deal e o casa, iar unicornul se indreapta catre un castel. deci totul e de poveste, ce mai! trebuiau sa ajunga pe blogul Unicornului desenele astea. zic asta ca sa nu ma mai simt eu ca un hot pentru ca le-am luat.

si pe final ceva frumos din viata mea –

mini – Unicornul. azi e ziua ei! escapada face parte din cadou.. de fapt este unul dintre multele cadouri pe care le va primi. Hai la multi ani! si sa bem o cafelutza.

Publicat de: ultimulunicorn | august 8, 2022

Sandy

Ce ar fi lumea fara vise?

cum ar fi viata noastra fara posibilitatea de a imagina o lume mai buna.. de a visa un viitor mai interesant.

pe langa visele din timpul somnului – care sunt vitale cred – visele din timpul zilei, poate nu ne dam seama, dar ne conduc spre un sine mai bun… fie si doar pentru ca visam la o lume in PACE si intelegere.

Imagine – John Lennon

ASTA ar fi visul. iar fara el, lumea ar fi gri si ar semana cu un IAD din care pana si Speranta a disparut. Cosmar, nu?

Ep 5 – deja e mai filozofic asa. adica nu avem numai basme, personaje biblice sau de poveste. trecem la lucruri serioase. asta si imaginile de vis – ca doar avem de-a face cu Lordul Viselor/ Morpheus/ The Sandman.. ma fac sa vreau cu ceva nerabdare sa descopar si restul episoadelor. Bun.

Publicat de: ultimulunicorn | august 5, 2022

MV si TB

joc in sfarsit – de o saptamana aproape – MV – Monument Valley, joc la care visam inca de cand l-am vazut in House of cards pe Kevin Spacey – ca il juca la greu! bine de atunci pana acum – m-am interesat despre joc, dar ori nu aveam timp, ori nu aveam telefonul updatat – corespunzator adica, am incercat sa-l descarc, m-am enervat ca nu reuseam – am renuntat. pana de curand, cum ziceam!

e tot ce imi imaginam – evident! aduce putin cu aventurile lui Alice in wonderland.. Ida merge pe coridoare, intra pe usi care duc in alte lumi/ dimensiuni/ perspective, schimba planuri geometrice…

e ceva pe gustul meu, clar!

si mi-a influentat si starile dinaintea somnului – cand imi imaginez eu, in timp ce ma plimb pe aleile descrise de Proust dinspre Méséglise sau Guermantes… ok, nu ca sunt Ida sau Alice, dar ca as avea puterea de a schimba – odata cu perspectiva – planul existential. si cam asa e. Totul e cum privesti lucrurile care te afecteaza.

si mai e ceva – mi-am pus intrebarea / imi plac intrebarile, asta e!/ daca as avea puterea sa deschid o usa si sa revizitez un moment din trecut – pe care apoi sa il pot manipula cum vreau – care ar fi el?

asa ca de doua nopti imaginez scenarii – despre cum ar fi putut decurge noaptea balului de absolvire a fac, cand l-am invitat pe TB (pe atunci doar seminarist de procedura civila) la dans, si apoi m-am speriat cand m-a intrebat – „si acum ce faci?”. puii mei, eram in Intercontinental Hotel, cat de greu putea fi?!?

Older Posts »

Categorii