Publicat de: ultimulunicorn | iunie 28, 2022

MP

Se facea ca aveam in biblioteca, printre cartile adunate de mama, asa cum s-a priceput ea sa incropeasca o biblioteca pe sufletul ei – si doua volume aparute la editura biblioteca pentru toti, pe ele chiar asa scria vol *, vol ** – timpul regasit – Proust.

asa ca le-am citit si eu – convinsa fiind atunci ca aia e tot. adica un volum in doua parti al lui Marcel Proust, chiar imi placea mult asa cum parea ca nu are inceput… ca un film pe care il vezi de la jumatate si cauti sa intelegi si sa prinzi firul actiunii – tot asa cum pisica incearca sa prinda firul ghemului care ii scapa printre labe – si ce joc interesant e asta! ha!

abia mult mai incolo.. am aflat eu de la colegii de pe blog, ca romanul In cautarea timpului pierdut ca de el era vorba, avea asa… cam peste 10 volume – la biblioteca pentru toti, altfel el are 7 parti – din care eu citisem doar finalul impartit in doua volume – respectiv vol XII si vol XIII – cum era scris mic, pe prima pagina, si unde eu nu ma gandisem sa ma uit.

acum am zis ca ar fi bine sa intregesc seria, si sa iau povestea de la inceput – In partea dinspre Swann, asa ca asta citesc acum – m-am lasat de jurnalul lui Kafka, care era mai mult decat puteam eu duce! asta e.

nu stiu daca in mod subconstient am vrut sa ma laud, sau dimpotriva – sa imi pun cenusa in cap ca nu am fost in stare nici 100 de pagini sa duc greutatea jurnalului lui K… poate amandoua. si mai e un motiv – unul pe care il tin pentru mine. e rusinos si aleg sa nu defilez cu el.

Publicat de: ultimulunicorn | iunie 24, 2022

eu pe mine ma

S-a intamplat ieri, din nou..

S-a intamplat sa ma vad eu pe mine – ca si cum eram un personaj dintr-un film (vad prea multe probabil) un rol pe care il jucam a cata oara?! eu in viata mea – care parea acum ca se desfasura dupa un scenariu improbabil… din ala mai greu de crezut decat fantezia. si nu neaparat in sensul bun.

Nu cred ca s-a petrecut nimic iesit din comun. ma uscam pe par.. pt a cata ț-șpe mia… oara?! – dar poate tocmai rutina a actionat ca un catalizator si am vazut deodata absurdul din viata mea. numai a mea?

Am citit undeva despre un om care s-a sinucis dupa ce a realizat a cata oara era nevoit sa isi lege sireturile, si cat de lipsit de sens ii aparuse un gest atat de banal… de marunt…

Am vrut sa ma cred Unicorn… , cazuta din stele – sunt.

semnez :

Unicornul improbabil

Publicat de: ultimulunicorn | iunie 8, 2022

în căutarea zen-ului pierdut

după cum se vede, plec de la premisa ca el a fost cândva… l-am avut adică, dar l-am pierdut pe drum. Trebuie sa recunoaștem asta e o perspectiva mai plăcută decât aia in care m am născut iremediabil neliniștita, neterminata, nemulțumită.. intr-un „cuvant” : NE.

acuma unde l-am pierdut? nu mai dau iar vina pe operația aia, ca si înainte eram întoarsa. mno.

întotdeauna m-am comparat cu frati-miu, si in urma comparației clar ieseam in lipsa. el optimistul perfect, eu… mi-am spus realista! si macar depresia – aia urata, cainele negru, m-a ocolit. niciodata n-am zacut in asternuturi cu zilele din cauza tristetii din oase, nu am inchis usa in nas lumii din afara – decat in masura in care mi-a convenit. adica tot pt confortul meu, deci starea mea de bine. da, asta recunosc: am avut si am nevoie de o zona a mea in care sa pot respira eu. hei, dar asta nu e depresie. nici pe departe. deci pot sa zic ca am dus-o pe picioare!! ca ceva E in mine. poate o predispozitie?!? naiba stie!

oricum, eu tot insist si caut sa re-capat acea stare de armonie, in care sunt împăcata eu cu lumea, ca cu mine sunt mereu împăcata. iar arogante…. mda.

pt maeștrii Zen, cuvintele sunt un fel de cămașă de forță a gândului. Iar gândul în exces nu e bun nicicum. Cum ii spunea băiatul samuraiului lui Tom Cruise – „too many mind.” Adică tom se făcea vinovat de overthinking. știu cum e. Mai ales gândul despre sine – introspecția.

pai fără cuvinte, fără introspecție, mai întâi ca blogul asta nu ar mai exista – ceea ce nu e neapărat un lucru rău, dar legat de el – nici alți oameni nu ar mai fi fost în viata mea, și asta clar e un lucru rău. mai ales ca nu sunt prea multi oameni in ea.

deci când eram eu zen? – probabil înainte sa învăț sa vorbesc… sigur înainte sa apară frati-miu în decor. Prea de mult și prea puțin. Putem deci concluziona ca de fapt nicicând. Ok, am rezolvat-o și pe asta.

In fond si la urma urmei: /It’s a problem of MIND over MATTER. If you don’t mind, then it doesn’t matter!/ =))

Publicat de: ultimulunicorn | iunie 6, 2022

weekend greu

asta care s-a terminat.

s-a terminat cu furtuni… azi noapte m-au trezit fulgerele si tunetele. am inchis eu geamul dar apoi nu mai puteam adormi de ganduri. se activase creierul. asa mai face.

weekendul asta a fost greu si din cauza ca am tras dupa mine niste senzatii deloc placute – de vineri. senzatii, ganduri, impresii. ideea e ca trebuie lasate in urma toate. da. lucrez la asta.

in weekendul asta m-am apucat de Jurnalul lui Kafka. asta pentru ca am terminat cartea lui Obama. dar Jurnalul asta, de care culmea – ma temeam, nu e ce ma asteptam. ma asteptam sa fie complicat, ciudat, înfricoșător… o viziune poate sumbra dar unica asupra vietii asteia *&^%$#@!” nu. in schimb e greu. te apasa. si imi da dureri de cap. mno… m-as intoarce oricand la Obama. imi da târcoale gandul sa renunt la a mai citi Jurnalul, dar hai macar sa rezist 100 de pagini si mai vedem atunci. desi.. daca inceputul m-a dezamagit – nu vad vreo schimbare semnificativa in urmatoarele 75 de pagini. asta e! începutul da tonul!

asta e valabil si pentru relații. oamenii nu se schimba. se schimba doar perspectiva. si aia e iluzie.

Publicat de: ultimulunicorn | iunie 3, 2022

Da’ de ce?!

pentru ca d-aia.

știam răspunsul asta, nu e chiar o noutate pt mine. Și am și o explicație la el – e din cauza ca Suferința pune un filtru, un obstacol atat fizic cât și spiritual. îți vine greu atunci când suferi sa mai comiți păcate pe banda rulanta.. adică atât numărul cât și gravitatea lor se reduce by default. Mno. Asta înseamnă că nu toți care suferă sunt automat mau aproape de mântuire.. ar fi prea usor, nu? Dar el L-a ales pe Dumnezeu înainte ca Dumnezeu sa-l fi „ales” pe el sa ducă povara unei asa suferințe nemiloase și imbatabile! Asta nu mulți sunt în stare s-o facă! Pe bune!

el a ales Credința adică tot pachetul: Dumnezeu și forma de manifestare religioasa. Aici eu recunosc am credință dar nu prea dau pe la biserica. Nici măcar asta nu o fac pana la capăt.. asa ca suferința mea as vrea doar sa ma învețe sa fiu un om mai bun, poate sa îmi dea ceva răbdare.. la biserica mi-e frica de babe, si mi-e groaza de preoți. deci… se explica. se pare ca familia mea a avut o istorie spinoasa cu preoțimea. a contribuit si asta la distantarea mea de biserică. mno. indiferent de asta.. am căutat mereu sa găsesc un sens in orice.

si eu una zic ca l-am cam găsit. chiar si fără biserica!

Publicat de: ultimulunicorn | iunie 1, 2022

Be Bad, by all means..

Azi, ziua Copilului, la birou. in principal cei fara de copii, dar si exceptii – ca e de treaba.

Eu mi-am terminat momentan bucata de treaba, deci am un moment de respiro – dupa o masa copioasa, am avut si un coleg care a tinut sa ne dea o masa pt ziua lui, care a fost – dar el nu era cu noi, asa ca acum hai sa ma manifest pe blog – asa sa-mi pun neuronii la treaba si sa treaca si timpul mai placut.

cum e cu Rautatea?! aia care trebuie sa iasa cu orice pret din om, ca o toxina.. sa nu-i faca rau la digestie sau la somn. la mine se manifesta in doze mici – dar sunt f constienta cand se petrece, ca sunt Rea. ca e partea aia neagra din mine care e musai sa-si faca de cap. raman uneori cu regrete.. ce sunt de vina cei care trebuie sa ma suporte pt toanele mele?? uneori fac pasul ala si imi torn cenusa’n cap, imi cer iertare – nu e acelasi lucru dar… Raul a iesit. mai dorm linistit o vreme.

alteori Rautatea aia se indreapta chiar asupra mea. imi fac eu mie rau. cumva. fac gesturi pe care stiu sigur ca am sa le regret, reneg.. urasc. uneori e vorba de sex la nervi. de draci. *&^%$#@!”cu cine nu trebuie. din nou.. cu cine nu trebuie. ma pedepsesc cumva cu mersul in Cerc. cu rezultatul previzibil. e o forma de masochism, clar.

dar e si zona de confort. „mai bine cu Raul pe care il cunosti”, nu? ba da. si poate e inevitabil. sa nu ne mai impotrivim!

Hai la multi ani! sau macar frumosi!

Publicat de: ultimulunicorn | mai 30, 2022

Once Humans, now Robots

love, death + robots

am devorat primele 6 episoade pe repede înainte, bine – nici n-a fost greu având în vedere ca nu au mai mult de 15 minute fiecare, ba chiar și mai puțin dacă ideea e doar lansata și rămânem noi sa ne măcinăm cu presupuneri și scenarii… bun!

primul episod care tratează exact ce am afirmat în titlu – cum ne transformam treptat într-o societate robotizata din mai multe puncte de vedere: activități repetitive, vieți duse după niște tipare bine alese… și mai grav faptul ca noi ca indivizi prin înlocuirea treptata a părților componente, a organelor deficitare cu implanturi și cipuri performante – care ar trebui sa ne îmbunătățească viețile, sa ridice standardele existentei.. dar care inevitabil ne dezumanizează – ne transformam incet dar sigur în roboti – pai în ce mai consta latura aia umana? Umanitatea?! În chiar natura efemera a tot ce suntem: biologic și emoțional. Pai dacă renunțăm la emoții și ne implantam memoria într un corp de păpușă de lux ?!? Wtf? Se mai cheamă ca suntem oameni?

Un look de Taylor Swift cu niste abilitati de Wolverine si emotiile unei piese de mobilier… astia sa fie „oamenii” viitorului?

Trecand peste asta – serialul e f tare si imi place mult pentru intrebarile pe care mi le lasa.

ca si cum nu aveam eu destule =)))

Publicat de: ultimulunicorn | mai 24, 2022

poezie de marti.. de la tiza

„Dying is an art.
like everything else.
I do it exceptionally well.
I do it so it feels like hell.
I do it so it feels real.
I guess you could say i have a call”.

Sylvia Plath, Ariel
Artwork. „Self combustion’ by David Demaret

asta pentru ca atunci cand nu merge inspiratia, merge cu imprumutul. ce sa-i faci! las-o asa ca merge bine! si oricum Sylvia Plath nu se supara.. acolo unde e.

Moartea mea nu va fi asa. nu am s-o invoc eu – asta stiu. nu as putea!

dar nici nu imi va fi teama de ea.

„Death smiles at us all. all we can do is smile back.”

da, trebuie sa zambesc din nou. trebuie!

ma intreb daca ai sa ma vezi zambind iar.

Publicat de: ultimulunicorn | mai 23, 2022

poezie de luni

mi-e sete de o poezie

de fapt sufletului meu ii e sete

ca dupa o gura de amar

tanjeste dupa o gura de ambrozie…

am zis sa-i fac pe plac

putin dulce nu strica, ba chiar face bine la creier

si sterge amareala din memorie.

azi nu am putut bea nici macar cafeaua de dimineata

de atata greata. deci clar trebuie facut ceva.

dar ce pacat ca nu pot scrie o poezie…

sper sa fie de ajuns niste versuri schioape.

poate maine.

Publicat de: ultimulunicorn | mai 20, 2022

‘Personal space’ și tot ce implica el

Eu cred în ideea de ‘personal space’. Dar se pare ca unii înțeleg altceva prin asta, bine pana la urma fiecare înțelegem altceva din aproape orice, asta e alta poveste – însă revenind la chestia cu spațiul personal pe care eu îl înțeleg atât fizic – ala de 80 cm sau cât e el printre oamenii civilizați, deși se pare ca în fiecare cultura difera puțin definiția lui, cât si virtual sau la nivel verbal. Adică nu îmi veni asa cu familiaritati peste mine când nici nu ne spunem pe nume, sau sa aștepți dezvăluiri din partea mea. Mno.

Eu cred în el și tin la el. Adică spațiul meu – dacă nu îți permit eu sau relațiile dintre noi – ai face bine sa nu cotropesti ce consider eu ca e spațiul meu – cu intimități în gesturi sau vorbe care sa ma facă sa ma simt inconfortabil.

clar fiecare e în grad diferit deschis la public. Ar trebui sa observam și sa apreciem în ce măsură celalalt e dispus sa lase sa ii fie depășit spațiul asta, zic.

cum zicea Marin Sorescu? Ar trebui pus un prag la întrarea în fiecare suflet, sa nu intram încălțați. As adauga și neinvitati.

deci ma deranjează puțin gesturile , fie ele și de grija și… afecțiune poate sincera – habar n am – dar fără preaviz sau perioada de acomodare.

cred ca nu îmi pac surprizele. Și într un fel toate surprizele îți cam invadează liniștea și spațiul ala… sa i zicem confort zone deși cred ca acolo e despre dinăuntru în afara și nu invers.

cred ca ajunge pt azi. Mai e puțin pana la birou…

PS. Zilele astea e în tara. Cel puțin asa mi a dat de veste. Acum sunt curioasa: o sa ne vedem? Ar trebui sa fac eu un gest? Am făcut destule zic. Asa ca am sa stau cuminte. Sa vad. Ok, asta clar tine de confort zone ala.

întrebarea rămâne.

Older Posts »

Categorii