Ieri a fost ziua ta.
Imi aduc aminte cand traiam pentru telefoanele tale si pentru noptile noastre, cu vin rosu si discutii in balcon.. prajituri de la cofetaria de la parterul cladirii si platanii din Cismigiu – din care ma trezeau ciorile cu caraitul lor dement, si cu toate astea – apartamentul verde de langa Cismigiu – a ramas cel mai drag mie, cel putin in amintire.
nu regret timpurile alea, desi clar as fi putut folosi mai bine timpul meu de atunci. dar tocmai asta e – credeam ca am atata Timp…
nu ma mint nici ca ieri ai venit in bucuresti pentru mine.
nu ai venit cand era sa mor, de ce ai veni acum cand traiesc cum traiesc! adica cum puii mei traiesc?!? din amintiri? din inertie? pentru erica? cu speranta ca ochiul si fatza se vor vindeca candva? pentru orele de somn – cand uit de mine…
hai gata cu dramatismele!
Trebuie sa traiesc pentru mine. mi-ai spus-o chiar tu. doar ca nu cred ca stiu cum sa fac asta.
Ultimulunicorn's Blog 
Pai câți oameni nu trăiesc din inerție?
Bine, nu o să mă prefac că elefantul din cameră nu există. Situația ta nu e similară cu a majorității oamenilor de vârsta noastră, dar vreau sa spun că în afară de cei credincioși și poate de cei obsedați radical de ceva (or intra si aici niste credincioși) pentru ce trăiesc, de fapt, oamenii? Nu pentru ce ceva anume. Tot din inerție, tot din amintiri, din speranțe de viitor, pentru un copil sau o pisica sau un părinte sau un partener sau o slujbă care desigur poate fi făcută de oricine altcineva. Și mai există, desigur, lucrurile mărunte, plăcerile mici ale vieții, responsabilități, tot ce face viața să meargă mai departe. Tu pari să cauți un înțeles filosofic și crezi că e o problemă la tine că în viața ta nu e. In realitate nu e o problemă la tine, așa merg lucrurile.
By: m on septembrie 16, 2021
at 8:14 am