Publicat de: ultimulunicorn | mai 19, 2015

as vrea sa fiu in locul lui macar o zi…

messi jr…in locul pustiului lui messi. da, as da un an din viata pentru o zi in care messi ar fi tatal meu si eu as fi un pusti fericit si iubit si mandru de tatal lui. Imi dau seama ca Thiago nu constientizeaza intru-totul cam ce inseamna tatal lui pentru noi muritorii de rand indragostiti de fotbal 😀 ce fericire ii sta in putere sa pogoare peste mii/ milioane de oameni… dar chiar si asa – simte ca are un tata care e iubit, admirat, si care il iubeste mai mult ca pe orice.

Acum poate de la m mi se trage si de la discutiile mele cu ea, ca am inceput sa ma psihanalizez eu pe mine, si ma intreb asa suspect – oare ce vad eu in messi? pe tatal care mi-a lipsit o viata intreaga? din cauza caruia am plans la scoala cand a venit vorba de tatii nostri, in loc sa ma simt mandra ca e profesor, eu am inceput sa plang – pentru ca nu era in viata mea. Si cat as fi vrut sa ma mandresc cu el… eh, sechele 😛

E mai complicat imi dau seama – in messi vad un fel de 3 in 1: supereroul – care este… cand are mingea la picior si nu se opreste decat in poarta adversa 😀

barbatul-copil care inca se joaca si o face cu o bucurie, modestie si sinceritate asa cum eu una nu am mai vazut in jocul asta, cel putin nu la asa nivel, si e o minune si o desfatare.

si da, mai nou pe tatal – pe cale de a avea un al doilea copil cu prietena lui…, care declara pe fb cand varsa cate o poza cu Thiago: „playing with the love of my life”. Si mi-e necaz ca mie tata nu-mi aduc aminte nici sa-mi fi zis ca ma iubeste… nicidecum ca as fi io sau frati-miu – dragostea vietii lui *&^%$#@!~

Poate ca sunt underneath all that un copil rasfatat, cu sechele, care isi plange de mila. Ceea ce e jalnic… bleah!

Dar mai e ceva – in poza asta – asta micu seamana cu cineva drag si felul in care il strange cu manuta pe taica-su de gat… recunosc il invidiez si as da un an sa fiu pt o zi in pielea lui. Asta inseamna ca am probleme?? Io zic ca nu. Atata timp cat imi dau seama ca dorinta mea e o slaba refulare a tuturor frustrarilor legate de tata, si nu numai…

Deci sa trecem peste. /.\/


Răspunsuri

  1. Nu trecem niciodata peste. Si da – toti suntem deep down niste copii care au inca nevoie de parinti, mai ales daca parintii n-au fost acolo mereu, cum ne-am fi dorit.
    Nu e jalnic, ia mai scuteste-te :)))

    Cred ca 1. fie-su ar prefera sa aiba ORICE tata, numai sa stea mai mult cu el
    2. just too much pressure pe un tanc de copil sa aiba un tata asa celebru, din toate punctele de vedere

    Mie eventual mi-ar placea sa fiu Messi pt o zi (imi amintesc in perioada mea … microbista as fi dat orice sa fiu Duckadam, cand a aparat penalty-urile alea la sevilla :))) )
    Eu asta as vrea cel mai mult, sa am reusite de-astea.. palpabile, sau nu stiu cum sa le numesc. Cum dau ei acolo un gol si alearga pe tot terenul. eu asta as vrea. Reusite indubitabile :))) care-ti permit sa tipi, sa alergi, sa te bucuri, si lumea sa se bucure alaturi de tine
    Noi in cercul nostru stramt ne bucuram singure si mai niciodata cu atata patos:P

    • Da stiu ce zici, asa cum si tu ma intelegi pe mine. 😉

  2. Apropo de copii si presiune http://qph.is.quoracdn.net/main-qimg-8310e51d6518c0e0cdc1a25bdebd7766?convert_to_webp=true 😀

    • frate… in locul lui chiar nu as vrea sa fiu.
      nu mi-a placut niciodata Maradona! 😛

  3. Dă-mi voie să te însoţesc în periplul tău de uite-cum-îmi-plâng-eu-de-milă şi să-ţi zic (mă rog…scriu, înţelegi tu) că eu m-aş simţi aproape normală şi dacă tata (sau Donatorul de spermă, cum îmi place mie să-i zic) s-ar întreba măcar dacă mai trăiesc sau s-ar gândi vreodată că a avut, cândva, o fiică. Scenariul în care mi-ar spune (sau ar gândi) că mă iubeşte ar fi deja ceva SF. Aşa că hai să dezvoltăm un comportament „jalnic” împreună! 🙂

    PS: sorry pentru comentariul retardat, însă mi-am regăsit traumele citind acest articol şi m-am simţit destul de importantă pentru a-mi da cu părerea; ce să faci…copilăria nefericită lasă sechele şi tendinţe de victimizare sau, în cel mai fericit caz, autoironie dusă la extrem 😀

    • Iti multumesc pentru comentariul deloc retardat, imi pare rau ca ti-am trezit amintiri dureroase, sechele si altele…
      ps. dar e bine de stiut ca avem cu totii probleme 😉 ne da putere sa mergem mai departe… asa stricati cum suntem.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: