Publicat de: ultimulunicorn | martie 23, 2012

Trebuie sa vorbim?

In general caut sa ascund grozaviile din trecutul meu, toti scheletii in sifonier – facem loc la cei care vin :D, dar daca e vorba de castigat concursuri, pai macar sa foloseasca si rautatile mele premature la ceva.

Deci sa vorbim!

Aveam 4 ani si 9 luni cand a doua zi dupa Craciun, mai exact pe 26 dec – era intr-o sambata, toata familia adunata inca in jurul mesei de Craciun, astepta vesti de la maternitate, unde mama insotita de tata – plecasera in dimineata acelei zile – cu un scop precis. Sa-mi aduca mie fratele sau sora – inca nu se stia la vremea aceea!

Eu nu tineam neaparat sa am un frate cu care va trebui de acum incolo sa impart diverse, dar bag seama ca nu era dupa mine, nimeni nu ma intrebase si toti presupuneau ca e o mare fericire pe capul meu! *&^%$#@!~ Si iata cum suna telefonul sa dea vestea cea mare – prima ca: ” E sanatos!” a 2-a ca : „E baiat!!! E baiat!!! E baiat!!!” asta era matusa mea care nu mai putea fi oprita sau setata pe un ton mai jos! Clar – l-am urat din clipa aia pe ala micu, nici macar nu-l vazusem, dar deja era in centrul atentiei fara sa fi facut absolut nimic, si mai era si baiat – cum imi dorisem eu sa fiu dintotdeauna!!!

Cand a venit mama cu el acasa, a coborat din taxi, a urcat cele 4 etaje cu sarmaua in brate si mi-a dat un trandafir rosu spunand: „Uite, asta e de la Alexandru pentru tine!” ca si cand eu nu stiam ca mormolocu’ habar n’avea de existenta mea, d’apai sa-mi aduca flori!!! dar mama ma stia prea bine, si incerca sa previna inevitabilul…

I-am spus mamei: „Dezbraca-l, sa-l vad!” iar mama s-a executat. Am aruncat o privire pese mogaldeata de carne care oracaia in scutece.

Verdictul a cazut neiertator: „E urat, pute, tipa, ma doare capul si nu-mi place! O sa-i gasesti creierii pe calorifer!” Si sunt convinsa ca vorbeam serios…

Saraca mama n-a avut o viata linistita. Suna cat putea de des de la serviciu si o implora pe mamaia sa stea cu ochii pe mine. Asta a fost inceputul. Ulterior il terorizam pe intrus in persoana, ne bateam – desi el era mai mic cu aproape 5 ani decat mine, toate relele pe care le faceam erau puse in seama lui – tot ce spargeam, zgariam, stricam… dar Cel mai rau lucru pe care l-am facut in copilarie a fost cand ne-am certat si ne-am luat la tranta, si de furie mi-am prins mainile in jurul gatului lui si am strans… si aveam asa nervi ca simteam ca i-as fi crapat capul si i-as fi tras palme peste creier *&^%$#@!~ daca se intelege asa ceva – dar apoi mi-am dat seama ca e fratele meu, si plangea de spaima si de durere, cred ca nu avea mai mult de 3 ani – si un gand diabolic mi-a venit in minte – nu putea sa scape asa usor, trebuia sa fie pedepsit, sa-l doara, sa stie ca nu mai are voie sa ma enerveze alta data!

Mi-am luat mainile din jurul gatului lui. Eram in pat, el prabusit, eu calare pe el. Am luat o perna si m-am prefacut ca il sufoc. Stiam cum sa o fac ca sa nu pateasca nimic, doar o sperietura zdravana! Dupa ce am considerat ca e destul, a ridicat perna si am intors foaia. Cu un zambet serafic pe fata, am inceput sa-i explic bietului meu frate ca e in rai! Ca a murit… sufocat de sora lui, iar eu sunt un inger 🙂 si el e mort definitiv! Ca acum pe pamant sora lui il plange, si ii pare rau pt ca nu s-a oprit la timp… ca bunicii lui la fel au inima rupta de durere, dar ca cel mai rau va suferi mama lui cand va afla vestea ingrozitoare…

Fratele meu credea tot ce spuneam si incepu curand a plange cu sughituri, eu emotionata de propria poveste si performanta actoriceasca – plangeam cu lacrimi mari care mi se innodau in barba. In curand nu am mai putut suporta atat durere, si i-am spus adevarul – acela ca ii jucasem o farsa idioate, ca suntem amandoi vii in sufrageria apartamentului nostru… acum nu ma mai credea si mi-au trebuit cateva minute ca sa il conving pe bietul copil… Ne-am sters mucii si lacrimile si ne-am imbratisat ca si cand tocmai supravietuisem Sfarsitului Lumii… si intr-un fel asa parea.

Pe mine stiu ca m-a inspirat filmul „O viata minunata”  la care plangeam in fiecare Craciun, cand il vedeam la televizor… dar Alexandru habar n-avea ca a platit in dupa-amiaza aia cu lacrimile si cu spaima lui, toate frustrarile mele de copil rasfatat.

Il iubesc acum mai mult decat orice pe lume, e cel mai bun frate pe care l-as fi putut avea!

ps. iar aici e concursul de care ziceam mai sus si care m-a starnit sa scot unicornu’ negru din amintire si sa-l expun opiniei publice.

http://bicicletagalbena.ro/2012/03/23/concurs-lionel-shriver-trebuie-sa-vorbim-despre-kevin/

Reclame

Responses

  1. săracul:)…ce copil diabolic ai fost:))))….glumesc!…cumva, la vârsta aceea, erai „nevoită/îndreptățită” să vezi lucrurile așa…important este că ai înțeles în timp util:))))

    • da. multumesc! 😉

  2. Diaboliquo! Despre ce concurs e vorba :D?

    • Unul incitant 😉 am pus acum linkul – aseara avusei o scapare.

      Emotia cauzata de calatoria prin trecut…

  3. adica fratele meu, care avea 6 ani cand m-au adus pe mine, bebelusa, de la spital, si care, imediat cum m-a vazut, m-a pleznit peste ochii mei bebelusesti (!!) apoi s-a ascuns sub masa, era de fapt un SFANT in comparatie cu tine? 😀

    • Un SFANT sub acoperire… se prea poate!

      I was the devil in disguise 😛

      • probabil ca si poza de mai sus a fost facuta intr-un moment din cele diabolice: fratiorul are o fata ingrozito-uimita, iar tu esti satisfacuta 🙂 oare ce-i facusesi? 🙂 hihi

  4. […] Galbene, conştient, totuşi că nu am nicio şansă în competiţie cu “grozăvia” aceasta. Like this:LikeBe the first to like this […]

    • Cum ziceam… esti prea modest.

  5. @coryamor – era un moment de relaxare – un moment zen. Doar ca fratiorul era super agitat iar eu super nepasatoare =)))

    • mde, eu am interpretat poza prin prisma celor povestite mai sus 🙂
      PS: fratele meu mai tarziu m-a iubit, exprimandu-se in fel si chip: rasucindu-mi bratele la spate, punandu-mi porecle oribile, parandu-ma la mama pentru orice mizilic, dandu-mi bobarnace peste nas si exersand cunoscutele „castane” 😦
      ma rog…

      • Nimic nu se compara cu iubirea fraterna…

        Asta micu, pana sa ma ia in inaltime si forta, si-o exprima prin incolacirea trupului in jurul gambei mele, si muscaturi feroce care imi lasau flori viole(n)te pe picioare.

        Asta da iubire!!! 😉

  6. „Verdictul a cazut neiertator: “E urat, pute, tipa, ma doare capul si nu-mi place! O sa-i gasesti creierii pe calorifer!” Si sunt convinsa ca vorbeam serios…” am râs copios , îmi place latura ta din acest articol, aşa puţin mai rea 😛

    • am mai mult de o latura rea… de fapt cred ca majoritatea laturilor sunt rele :)) dar le ascund bine sub intentii nobile 😉
      ps. ma bucur ca te-am facut sa razi copios!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: