Ma pierdusem de o bucata de vreme… si nu stiam unde ma aflu si unde sa ma re-gasesc. Nu aveam idee nici macar de unde sa pornesc in cautarea EU-lui pierdut. Uitasem copilaria, adolescenta… locul in care m-am gasit eu pe mine prima data. Pentru ca pana atunci, am ratacit doar – fara grija, printre copilarii. In vremea adolescentei ne formam si ne modelam din plastilina sentimentelor, udat cu multe lacrimi, un suflet…
“Copilaria se termina in clipa in care inveti ca vei muri.” Sau poti s-o mai tii cu tine inca o vreme, sau doua… partea buna e ca nu devine o povara, doar o oglinda in care ne privim cu tristete.
Pentru mine – copilaria inseamna printre altele – un roman in 5 volume de care m-am indragostit candva, si care isi are locul lui special in inima mea (mare cat un “ficat de potarniche” 
).
Uitasem.
Noroc ca am dat peste cineva care pastrase urma si care m-a trimis inapoi in re-Cunoastere.
ce-au mai zis unii si altii